Mie îmi place campania electorală. Pe bune. De ce? Ei bine, în primul rând, oraşul. Da oraşul, e cea mai bună versiune a sa. Totul e pus la punct, slujbaşii de la primărie plantează flori şi copăcei peste tot, mai pun o bancă în faţa blocului, mai asfaltează câte o străduţă, nu ţine mult asfaltul ăla dar nu contează, atmosfera de sărbătoare face toţi banii.

Apoi, noi alegătorii avem în acastă perioadă o singură problemă. Nu mai avem cinci, zece, sau deh, fiecare căte poate duce, ci doar una: „Eu cu cine votez”. E atât de stringentă problema asta încât bietul om uită că nu are bani de rată, că firma se mută mai la est şi el rămâne şomer, că s-a stricat centrala sau că e bolnavă pisica. Îşi va aminti, desigur, imediat după alegeri, dar acum e un soi de amnistie generală, un concediu al minţii şi al grijilor.

Să vezi apoi ce frumos se leagă conversaţiile între oameni. Nu mai există sincope în care eşti obligat s-o dai pe vreme „Azi este cald”, ca să umpli spaţiile goale. Pui întrebarea cheie, cu cine votezi, şi ai asigurată o discuţie care poate varia de la cea mai amicală la bătaie cu strigaturi, de cel puţin o oră.

În al treilea rând, să zicem că dă norocul peste tine şi ai o problemă de rezolvat la primărie. Nici în visele tale nu te-ai simţit mai bine ca în acea incintă, de regulă ostilă şi neplăcută, acum toţi având grijă ca tu să pleci de acolo nu doar cu problema rezolvată, dar şi satisfăcut de modul în care a fost rezolvată.

Şi ca norocul tău să fie complet, ideal ar fi ca seara, când ieşi cu copilul în parc să te întâlneşti cu măria sa candidatu`. Nu trebuie să-l ştii dinainte, îl recunoşti imediat după zâmbetul lipit de figură şi după mierea care îi curge din toţi porii. Vine spre tine cu mâna întinsă, te întreabă de sănătate, de vise şi speranţe, de ce ai dori tu să se schimbe în minunatul oraş în care conlocuiţi. Te bate pe spate şi apoi se porneşte să îţi spună ce are el de gând să facă dacă faci prostia şi îl alegi primar. Tu nu crezi o iotă, dar dai din cap aprobator. Nu poţi fi mitocan şi să-i trânteşti de la obraz Piei Satană. Mai ales că măngâine copilul pe cap şi îi dă un steguleţ şi un balon.

Scapi în sfârşit de candidat şi te ia la întrebări copilu`. Că cine era nenea şi de ce era aşa amabil, că doar e străin şi străinii nu sunt aşa, că ce interes avea de i-a dat lui balon. Tu îi răspunzi că aşa e în campania electorală. El te întrebă ce e aia campanie electorală. Tu îi spui că e perioada în care numărul de minciuni pe cap de locuitor creşte exponenţial. El nu te întreabă ce e aia exponenţial, deşi nu ştie, ci dacă în cazul ăsta poate să spună şi el câteva minciuni, că oricum nu mai contează. Tu reformulezi: „Campania electorală a eceea în care creşte numarul minciunilor pe cap de locuitor, mai puţin al tău”. El spune că te reclamă că îl discriminezi. Noroc că se sparge balonul şi uită ce discutaţi.

În condiţiile astea, chiar îmi pare rău că aceste campanii nu durează mai mult. Mă bate gândul să fac o propunere pentru modificarea legii electorale, în aşa fel încât campania electorală să fie în fiecare an şi să dureze 11 luni. La 1 decembrie se instalează primarul „care este”, intră direct în concediu de sărbători, iar de la 1 ianuarie, când să se apuce şi el de recuperat banii cheltuiţi, ţeapă, începe iar campania şi stau contracandidaţii geană pe el de nu poate să facă niciun miş maş.

Problema e că nu mai candidează nimeni în condiţiile astea.

Tu cu cine votezi?

Lasă un răspuns