Să privești toamna în ochi
nu e tocmai simplu.
E ca atunci când strângi frunza în pumn
și curge din ea culoarea vieții.
Sau ca atunci când despici ploaia în două
cu umbrela pe care o fată nefiresc de subțire
cântă la violoncel.
Să privești toamna în ochi
n-ar fi atât de greu
dacă n-ar fi glasul afon al vântului
când prea ascuțit când prea gros
încât fata subțire de pe umbrela mea
strânge partitura în pumn
să curgă din ea muzica vieții.
