Copacii aceștia

ramuri neverosimile

scări ale sufletelor spre cer

vor fi avut frunze cândva

nu cele cu sunet foșnit

de picioare obosite prin parcuri

frunze neverosimile

nici măcar galbene

nici măcar ruginii

vor fi avut sângele verde cândva

ca o iubire deșănțată

până ce o luai la bani mărunți

ca pe un trecut cu sunet foșnit

de picioare obosite prin parcuri

și nu mai rămânea din ea

decât neverosimilă

moartea.

Lasă un răspuns