habar nu ai câtă inimă încape

într-un pandantiv de argint

 

doar cine a fost acolo știe

cum cresc nopțile

ridicând din umeri

sub lupa neîmblânzită a stelelor

mie nu poți să-mi spui noapte bună

economisesc doar visele în care zbor

încap mai multe în pușculița roz

în formă de purceluș

și nici măcar nu știu să merg pe bicicletă

deși m-am născut din iubire

și eu

cu lacrimi în ochi și pielea de găină

ca atunci când viorile cântă

doar pandantivul strălucește

avatarul e acolo

închis între coaste și Dumnezeu

dar nu mă asculta

vorbesc în somn ca dintr-o moarte

fără rest

Lasă un răspuns