habar nu ai câtă inimă încape
într-un pandantiv de argint
doar cine a fost acolo știe
cum cresc nopțile
ridicând din umeri
sub lupa neîmblânzită a stelelor
mie nu poți să-mi spui noapte bună
economisesc doar visele în care zbor
încap mai multe în pușculița roz
în formă de purceluș
și nici măcar nu știu să merg pe bicicletă
deși m-am născut din iubire
și eu
cu lacrimi în ochi și pielea de găină
ca atunci când viorile cântă
doar pandantivul strălucește
avatarul e acolo
închis între coaste și Dumnezeu
dar nu mă asculta
vorbesc în somn ca dintr-o moarte
fără rest
