grăbită și astăzi

am fugit de privilegiile aspre ale iernii

deși eram pregătită să văd

umbra vie a fulgilor de zăpadă

grăbită și anul acesta

am dormit la fel de puțin

teamă de nopțile în care visele foșnesc

teamă de imposibilul posibil

teamă de golul ca un hol lung

între camerele mobilate cu sânge

și suflet

grăbită mereu

spre mâine și spre ieri

din când în când îmi aduc aminte de mine

ca să nu uit să strig

memento mori

Lasă un răspuns