Erau vieți

lente ca mersul unui autobuz la oră de vârf

cu adâncimea privirii pierdute prin

ferestrele dezbrăcate de suflet.

Strivită între două trupuri

singurătatea vorbea la telefon

trimitea SMS-uri

nu mai e demult la modă doar

să te gândești la cineva.

Nimeni nu ceda locul nimănui.

Coborâți la prima

era porunca zilei

și coborau încet bunici, părinți

coborau cu umbrele strânse pe umeri

coborau tăcuți

înghițindu-și amintirile.

La fiecare oprire în stație

controlorul de bilete

un fel de Dumnezeu închipuit.

Lasă un răspuns