Noaptea vine peste mine
ca o avalanșă de inimi negre.
Acela care cântă aliniază suflete
de-a lungul cerului portativ
stele ca niște iubiri vechi
note muzicale
pe care nu le cunoaște încă
nimeni.
În seara asta mi-am comandat
pantofi cu talpa moale
ca să nu sperii noaptea
când mi-e dor.