„Visele sunt haos, viața e haos. Haosul viselor noastre ne deosebește de materia inertă, de organizarea cosmică…”

Citind ”Înapoi pe Solaris” e posibil să te lași păcălit, la început, de povestea de dragoste aparent banală, dacă nu ar fi inserțiile care încep să contureze treptat o lume unicat, una onirică și fascinantă. Banala ninsoare care pare a nu se opri niciodată, zăpada pentru care ai nevoie de picioare de cal pentru a păși prin ea, fulgii de regulă mici și deși care se întețesc halucinant atingând paroxismul odată cu sentimentele din ce în ce mai puternice și cu spaima de a pierde totul, sunt poate primul semn al plasării întregii povești de dragoste sub semnul visului, al imposibilului posibil.

Nenumăratele nume ale personajului feminin, Harieta, Hari, Mata Hari, Coza, etc, precum și multipele fațete ale personalității ei, profundă și superficială în același timp, dăruind și respingând mereu, boala care o inundă dar de care nu vrea să fugă, să se apere, dau note amăgitoare care te trimit într-o lume imposibil de catalogat și etichetat. Numele în general au semnificații importante în cartea lui Dan Perșa, majoritatea personajelor având porecle după personajele din romanul Solaris al lui Stanislaw Lem, numele reale fiind aproape uitate. Chiar și cele reale, au semnificații mitice, precum Samson.

Călătoria spre planeta Solaris, deși e partea cu adevărat SF a acestei cărți, e de fapt o călătorie inițiatică, spre înlăuntrul ființei, o călătorie în căutarea sinelui, a luminii, care dispare după fiecare salt, provocând lacrimile lui Samson, însoțitorul lui Chris pe parcursul călătoriei.

”-Așa se întâmplă mereu, frumusețea, bucuria, miracolele nu țin mai mult de câteva minute”.

Reapariția luminii interioare, nu poate fi privită direct, deschis, pentru a nu orbi cu puterea ei, de aceea personajele iau contact cu ea prin hubloul îngust al navei, uimite de strălucirea Căii Lactee, ”ca un râu de salbe stelare”.

”Înapoi pe Solaris” este o carte scrisă cu drag de viață și de om, de omul în general, o carte scrisă cu delicatețe, cu ironie fină și cu umor sensibil. Bucuria de a scrie este ușor de descifrat, fiind ca un motor care împinge mereu cuvintele înainte. Dar este și o carte care pune întrebări neașteptate, pe care acum, fiecare cititor are ocazia să le preia în propria lume interioară.

”Când se împlinește un bărbat ca om?” sau ca bărbat. ”Dar o femeie, când se împlinește ca femeie?” iată întrebări, care în mod cert îl vor face pe cititor să se oprească din citit pentru a medita la propria împlinire. Răspunsurile lui Dan Perșa pot fi și ale noastre. Sau nu.

Visul a fascinat mereu omenirea, care a încercat să îi descifereze mesajul, întrebându-se de multe ori, care este de fapt visul și care realitatea. Oricare dintre cele două ar reprezenta la fel de bine starea de trezie, așa cum se întâmplă și în romanul lui Dan Perșa, în care visul și nevisul se întrepătrund până la identificare. Diferența constă în faptul că aici vorbim de un vis aproape conștient, cursiv și logic, nu un ”haos” ca în citatul de la început.

Romanul ”Înapoi pe Solaris” nu este un pas înapoi ca loc și nici măcar ca timp, ci înspre înauntru, spre autocunoaștere și auto împlinire.

3 Thoughts to “”Înapoi pe Solaris” – un roman care te face să visezi”

  1. […] „Visul a fascinat mereu omenirea, care a încercat să îi descifereze mesajul, întrebându-se de multe ori, care este de fapt visul și care realitatea.” Un roman care te face să visezi, în Scriu deci exist […]

  2. […] „Visul a fascinat mereu omenirea, care a încercat să îi descifereze mesajul, întrebându-se de multe ori, care este de fapt visul și care realitatea.” Un roman care te face să visezi, în Scriu deci exist […]

Lasă un răspuns