Sunt o pasăre cu amintiri adânci

primul zbor îmi curăță mereu sângele de vise.

N-a mai fost noapte de mult în orașul acesta

așteptând să cadă voalul de pe fața lunii

ca de pe chipul unei mirese îndoliate.

Când mă privești

siropul dulce al ochilor tăi

încetinește curgerea albă a timpului.

Tace singurătatea

ca un te iubesc nimănui.

Lasă un răspuns