Copacii care străjuiesc apusul

și-au scuturat florile

precum anii unei vieți prea trăite.

Nu-mi vorbi despre anotimpuri

le știu prea bine

am și eu primăverile mele

cu ploi răsfrânte și neînțelese

am toamne cu ochii în lacrimi

și rădăcini înșurubate în suflet.

Furtunile sunt cele mai simple

îmi răzbună din nou

timiditatea.

Lasă un răspuns