Recent, a văzut lumina tiparului la editura ATENEUL SCRIITORILOR, volumul de poezii ”Orașul”, al poetei Cristina Ștefan. Membră în Uniunea Scriitorilor din România, filiala Bacău, din anul 2012, scriitoarea are o activitate literară impresionantă și o implicare remarcabilă în viața culturală băcăuană, atât prin cărțile și articolele scrise și publicate cât și prin promovarea tinerilor scriitori sau a celor aflați deja pe calea consacrării.

Mediul online este considerat de Cristina Ștefan o modalitate excelentă de promovare a literaturii băcăuane și nu numai. Primul pas pe această cale este cenaclul literar online Lira21, o ”școală” literară în care și-au șlefuit scrisul, pe parcursul celor opt ani de existență, scriitori de proză și poezie, mulți dintre ei devenind scriitori premiați. Și Facebook devine un motor al promovării scriitorilor din Bacău, prin grupul creat de Cristina Ștefan, ”Seri literare. Să ne cunoaștem scriitorii, Bacău. Cafeneaua Atelier”.

Serile literare, desfășurate la inițiativa Cristinei Ștefan, sub egida Școlii Populare de Arte și Meserii Bacău, au deja doi ani de existență, fapt ce s-a concretizat recent prin publicarea în online a Cărții Serilor Literare 2015 . Ultima seară literară din acest an școlar a avut loc joia trecută, 25 mai 2017, o întâlnire amicală, caldă și plăcută, în care s-a discutat despre Bacăul anilor 60-70, așa cum l-a trăit și l-a transpus în versuri Cristina Ștefan. Tinerii scriitori participanți au avut ocazia să afle, poate pentru prima dată în viață, despre orașul în care s-au născut, despre oameni și locuri, despre atmosfera și modul de relaționare dintre locuitori, despre străzi și ziduri, despre personalități contemporane cu acele vremuri. Cei maturi și-au reamintit și au tresărit recunoscând în versurile Cristinei Ștefan propriile trăiri și simțiri legate de urbea în care s-au născut.

Am avut cu toții ocazia să descoperim sensibilitatea și energia lăuntrică a poetei. Evenimentul care a marcat-o pentru toată viața, moartea tatălui ei, când ea avea doar șase ani, respiră prin multe dintre poemele din volumul ”Orașul”.

”pe mal de Negel/ cântau unui angel/ plopii, plopii/ pe puntea de lemn/ cu mâna un semn/ tata, tata/ alerg înspre el/ zbor de rochiță/ mă prind în mâini/ tata, plopii” (puntea de ani)

În lipsa celui care ar fi trebuit să fie mentorul și sprijinul ei, poeta s-a simțit legată de oraș, de vecini, de școală și profesori, de toți cei care au ajutat-o să meargă înainte, să-și găsească drumul în viață.

”Înghețată singurătate, tremur,/ În lumina difuză./ Și nu știu dacă ajung undeva/ Prin ceața asta importantă…” (În noaptea de ianuarie)

Versurile Cristinei Ștefan curg împreună cu apele Negelului, (acum susurul lui se mai aude din adânc doar în nopțile foarte liniștite), curg împreună cu ploile care spală vechile străzi și cartiere, Podul cu lanțuri, Pompierii vechi, Câmpul poștei, curg împreună cu lacrimile fetiței rămasă fără sprijinul cel mai de preț, cel al tatălui ei.

”în oraș mirosea a tămâie/ fanfara bufnea monoton/ lângă mort eram vie/ tremurând, tremurând în palton/ ultim ceas petrecut împreună/ ultim drum printre oamenii vii/ ne priveau cum de viață se-adună/ ochii morți/ ochii lor/ ochii mii” (cea mai simplă elegie)

Cristina Ștefan ne dăruiește nouă, băcăuanilor, volumul ”Orașul” o oglindă în care ea s-a regăsit pe sine și în care ne putem vedea și noi ca printr-un portal între două puncte temporale, ”atunci” în epoca plopilor și a nostalgiilor, dar și a demolărilor de ziduri și suflete și ”acum” în modernismul zilelor noastre.

”mâncăm arșița lor de parcă noi am lucit-o/ în ochii mieilor/ mâncăm ouăle din cuiburile lor/ de parcă am ști să ajungem la ele/ de parcă am cunoaște urma/ de călcâi desculț făcută ochi/ și vedem noi/ necuprinsul pâlpâit în opaiț/ așa orbecăim pe străzile moderne/ de lună mai/ înfundându-ne în vene/ grăsimea adunată deasupra/ cerului alor noștri/ fără să știm cine unde a fost și de ce…” (dicteu de florar)

”Orașul”, o ”reconsiderare” poetică a urbei de la confluența Siretului cu Bistrița, un teritoriu unic, sacru și enigmatic, pus în valoare cu măiestrie de versurile moderne și elegante ale poetei.  Nu ratați bucuria lecturării acestei cărți unice în peisajul cultural local și național.

4 Thoughts to “”Orașul” Cristinei Ștefan”

  1. mara paraschiv

    Volumul de poezii ,, ORAŞUL”, semnat de Cristina Ştefan, apărut la intersecţia dintre primăvară şi vară la editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, înfloreşete în cele 100 pagini cu fiecare poezie pe ramurile unui copac plin de amintiri, de sentimente reflecţie, uimire… Adunate de autor poemele îşi ridică fruntea spre bucuria cititorului surprins de ceea ce ascund printre rânduri, irump de sub peniţă într-o probă de zbor în universul eu-lui său, pentru a se regăsi, a se înţelege şi a se recunoaşte, în speranţa de a dărui celorlalţi din experienţa ei, din existenţa ei, pe care, cu siguranţă au simţit-o, fiecare, la rândul lui, la un moment dat. Dacă alţii găsesc ca atracţie natura, întregul univers, Cristina se abandonează în totalitate oraşului. ,,Eu am personajele şi străzile mele/ …personajele mele stau/ străzile mele sunt înzăpezite/ agăţate de stele, cu case cuminţi, …Merge , ca o hoaţă, păşeşte încet, fără zgomot, prin cartiere vechi, căutându-şi călătoriile cu prieteni…oamenii noi şi tinerii o privesc cum îşi potriveşte paşii cu un secol trecut… Se furişează, se lipeşte de scândurile lucioase, ca de mărturia unui testament…Amintirile o duc prin cimitir unde adulmecă zodii de copite sfărâmate…aroma de clopot pluteşte prin aer…! Prin noapte de ianuarie, ţinută de mână, nu vede paşi, doar vântul trece prin ea…împarte pustiu, Oraşul e-n somn…hibernează…doar pendulul din centru trăieşte viaţa oraşului ei din copilăria a căror urme le caută. numai noaptea, câinii latră ca-n secole cu lămpi de gaz, scoţând din dulapul cu vise aburii Bistriţei şi plopi. Îngheţată nici nu ştie dacă ajunge undeva, calea pe care o avea odinioară o scăpase din mână. Versurile joacă în leagănul amintirilor, fie exuberanţa vârstei fragede, fie dezamăgirile sau regretele căutării urmelor Oraşului ei.
    O poezieerotică pentru a trezi amintirile pentru a le păstra perene, sau, dimpotrivă, să adoarmă trezirile pentru a le feri de iluzii. O poezie psihologică- ce se circumscrie propriilor senzaţii, dorinţe, ca apoi, prin implozie să se proiecteze în realitatea imediată. O poezie a iubirii curate, de ieri, de azi şi de mâine, dintotdeauna şi pentru totdeauna, ce i-a permis poetului propria ardere a gândurilor. Mara Paraschiv

    1. Atena

      Multumesc d-na Mara pentru completare 🙂

      1. mara paraschiv

        Atena, eu nu te-am completat ci am scris şi eu un comentariu, poate trebuia să nu-l scriu aici. Am crezut că pot să scriu şi eu după tine.

        1. Atena

          Foarte bine ati facut. Oricand sunteti binevenita 🙂

Lasă un răspuns