E o noapte întreagă afară

vrajba întunericului se cațără

pe ziduri ca o liană blestemată

coboară în adânc

din pieptul dezgolit al lunii

curge sângele alb ca o înviere.

Nu te-am văzut niciodată venind

în toate amintirile îți iei haina

te încalți

spui sărut-mâna și pleci

târâind după tine o inimă.

E o noapte întreagă afară

ca miezul fierbinte

de om.

Lasă un răspuns