Nici vântul nu bătea pe afară, într-o noapte fierbinte ca o foaie de hârtie pe care nimeni nu îndrăznise să scrie vreun cuvânt. Gândurile celor care nu dorm curgeau șuvoaie pe străzi, ca după o ploaie ce uitase să cadă. Nescrise, cuvintele deveneau stele, strălucindu-și poveștile trasate din tușe de lumină de o mână infinită.

Scrie-mi tu, pe foaia albă a sufletului, cuvinte lungi, mângâietoare ca un te iubesc, și arșița va evada din închisoarea verii.

Lasă un răspuns