Nici măcar nu mă completezi, ești parte din mine la fel ca smalțul dinților, ca onduleurile părului, ca bronzul de vară al pielii și paloarea rece a iernilor. Dacă aș ști cine ești, te-aș culege din așternuturile fierbinți și te-aș lua cu mine în toată aiureala gândurilor, să-mi fii culoare în liniștea de clinchet a inimii, să-mi fii piatră de temelie visurilor ce le voi înălța din nisipul unor plaje absente, să-mi fii… Dacă aș ști cine nu ești, tot te-aș strânge ca pe recoltă, în miezul auriu al toamnei, mi-aș face provizii de tine, să te am până la capătul zilelor, și după aceea.

Ești doar suflet, dar ce nu ești…

 

 

Lasă un răspuns