După un prim volum de versuri publicat anul trecut la editura ArtBook sub numele ”Dansul vieții”, Rodica Dascălu îmi face și ne face surpriza unei cărți în proză, ”Infinita Iertare”, Editura Ateneul Scriitorilor, mai precis un jurnal personal, în care ne face părtași la zbuciumul unei perioade dificile din viața ei.

Poate părea plictisitor pentru cineva care nu o cunoaște pe Rodica Dascălu, sau în general, ideea de jurnal, nu pare foarte atrăgătoare, cu atât mai mare a fost surpriza să constatat că nu pot lăsa cartea din mână. Am citit-o pe nerăsuflate, trecând prin stări contradictorii, de la uimire, la înțelegere umană și compasiune. Scrisul profund dar delicat al doamnei Dascălu m-a prins în mrejele lui ca o dantelă fină și atrăgătoare.

Chiar dacă este vorba despre suferință în această carte, multă suferință, a scriitoarei, a familiei și a altor persoane, Rodica Dascălu vorbește despre toate acestea cu o oarecare detașare, fără un tragism copleșitor și fără ca durerea să devină insuportabilă. Toate coadrele sensibile ale sufletului cititorului sunt atinse pe rând de degetele fine ale scriitoarei, dar fără stridențe și fără sunete false.

Povestea curge senin, pentru că deși vorbim despre un jurnal, senzația de povestire căreia vrei să îi afli mai repede continuarea, persistă. Se împletesc elegant, povestea proprie a scriitoarei, cu cele ale altor personaje, cum ar fi Dana, prietenă de suflet, confruntată cu propria suferință, devenită sprijin moral și sufletesc pentru scriitoare, care o susține la rândul ei în căutarea drumului spre sănătate și împlinire sufletească.

Relația cu tatăl vârstinc și ajuns incapabil să se mai întrețină singur, cu soțul copleșit de problemele create de boala ei, cu fiul care are momente de apropiere sufletească cu părinții iubitori, dar și perioade de răceală, greu de suportat, îi pun la încercare scriitoarei toată capacitatea de înțelegere, toată înțelepciunea, toată puterea de a iubi, de a accepta și mai ales de a ierta.

”Cât timp mi-a trebuit să înțeleg că noi, oamenii, suntem diferiți și nimeni nu trebuie să schimbe pe nimeni! Viața înseamnă să coexistăm așa diferiți cum suntem, acceptarea și păstrarea unicității sunt cele care ne unesc și ne aduc în armonie.”

Întoarcerea cu fața la credință, la Dumnezeu, o transformă pe Rodica Dascălu dintr-un om bolnav, deprimat și cu sufletul zbuciumat, într-un om care se înțelege și se acceptă pe sine, și care doar astfel îi poate înțelege și iubi pe ceilalți, care se poate bucura de viață, de frumusețea a tot ceea ce o înconjoară, de pace și armonie.

”Credința e o sursă de fericire.

Înțelegându-mi zbuciumul sufletesc, mi-am regăsit echilibrul despre care credeam că e definitiv pierdut. Inima mea este în sfârșit limpede. Acum poate vedea. Acum poate dărui…”

Nu trebuie să trecem și noi, ceilalți, prin probleme grave de sănătate ca să învățăm să apreciem viața, să ne bucurăm de toate darurile ei, să gândim pozitiv, să fim buni și înțelegători. Mai bine să citim ”Infinita Iertare” a scriitoarei Rodica Dascălu. Astfel, un simplu jurnal se transformă într-un dar, un dar prețios, un dar de lumină și binecuvântare oferit din tot sufletul ei de Rodica Dascălu.

Lasă un răspuns