Nu are niciun rost

să fiu în continuare

eu.

Ar fi de bun simț

să fiu tu

cel care îmi adună în palmă

lacrimile aurii

cel care îmi șterge rujul violet

cu buzele sale

cel care își scaldă degetele

în părul mereu rotund.

Să fiu tu

când miros a iarnă

când îmi caut șosetele rătăcite

prin așternuturi

când mă învelesc cu brațele noastre

lungi ca niște ancore.

Ți-aș aduce aminte visul

pe care l-ai uitat dimineața

aș urî amintirile

în care eu n-am fost încă

noaptea ta ar bate ca o inimă

în pieptul meu de lună.

Cum m-ai iubi atunci

cu o iubire nebună.

 

Lasă un răspuns