Mai plouă încă

prin chakra verde a pământului.

Suflete înfofolite în alb

își așteaptă înălțarea

din palmele calde

ale copiilor.

De la tribuna vieții

plutitoare ca un pachebot

se aud doar glasuri fără inimă.

Culegătorii de cuvinte

deapănă amintiri vinovate

despre naufragiul viselor

despre izbânda trupurilor

despre seminția uitată a iubirii.

Noi însă

suntem doi copaci

cu inimile legate la ochi

așteptând

îmbrățișați

Crăciunul.

Lasă un răspuns