Eu te iubeam

și ninsoarea părea

necontenit să cadă

cu suflete din rai.

Era ca și când nu mai eram

iarna îmi locuia trupul

cu stranii chemări.

M-ai fi iubit și tu

dacă nu aș fi fost

decât o bancă în parcul pustiu

cu inima tăcând

sub zăpada grea

ca o cuvântare.

Eu te iubeam ca o sărbătoare

îți închinam gândurile

îți ascundeam pașii

îți zugrăveam zăpezile

cu sângele fierbinte al

luminilor din centrul orașului.

M-ai fi iubit și tu

în noaptea aceea

dar nu eram

decât în visul tău

culoare.

Lasă un răspuns