Uitasem să visez

așa cum uitasem să fiu

când

din izbucnirea în râs a norilor

a început să ningă.

Toată viața aceea

copie nereușită a primului vis

alunecare

pe șuvoiul timpului

la izvor o naștere

la vărsare o liniște

de iarnă

întreruptă doar

de hohotul de râs

al norilor.

Un respiro între două veșnicii.

 

Lasă un răspuns