E îndeajuns să asculți
poezia străzilor
pe care aleargă hăituită
noaptea,
poezia felinarelor mute
sub asaltul fulgilor de nea,
poezia pieselor albe
de pe tabla de șah a întâmplării.
O alta nu ar trebui să existe
când iernile dor
ca o părere de rău,
ca o iubire uitată,
ca o întrebare fără răspuns.
Ar fi doar oglinda
de care îmi ascund,
nerecunoscătoare,
improbabilă
viața.
