E îndeajuns să asculți

poezia străzilor

pe care aleargă hăituită

noaptea,

poezia felinarelor mute

sub asaltul fulgilor de nea,

poezia pieselor albe

de pe tabla de șah a întâmplării.

O alta nu ar trebui să existe

când iernile dor

ca o părere de rău,

ca o iubire uitată,

ca o întrebare fără răspuns.

Ar fi doar oglinda

de care îmi ascund,

nerecunoscătoare,

improbabilă

viața.

Lasă un răspuns