Consemnare Rodica Dascălu la lansarea volumului ”Ar fi trebuit să mă cheme Eva” autor Atena Ivanovici

Ieri, 16 februarie 2018, când am trăit magia fenomenului de Lună Nouă, aspect astrologic benefic, simbol al nașterii unei perioade de schimbări pozitive, de reînnoire a naturii, dar și a spiritului, a avut loc lansarea de carte a poetei Atena Ivanovici. Volumul de poezii “Ar fi trebuit să mă cheme Eva”, apărut la editura Ateneul scriitorilor în 2017, este a treia carte de versuri a poetei.
Încă simt emoția întâlnirii cu oameni frumoși și talentați, cu prieteni mai vechi și mai noi, coagulați sufletește în jurul poeziei Atenei Ivanovici și al scriitoarei Cristina Ștefan, moderatorul evenimentului literar.
Toate aceste zile dificile și cenușii de început de an au părăsit scena vieții și, în spațiul nou creat, a intrat ca printr-o poartă cosmică, o energie blândă, plină de speranță și iubire…
Așa cum însăși poeta spunea în cuvântul rostit cu prilejul acestei întâlniri: volumul “Aș fi vrut să mă cheme Eva” vorbește despre poezie și darul ei de a transmite un mesaj profund în cuvinte puține… Poezia cere implicare. Este o oglindă misterioasă orientată asupra existenței și are capacitatea de a o transfigura și a ajunge la esență, la pornirea pe drumul cunoașterii, a aflării sensului vieții și al morții. Volumul se configurează astfel într-un puzzle imens alcătuit din crâmpeie de viață: iubire, singurătate, despărțire, disperare, renaștere… Rolul nostru, al cititorilor fiind acela de a le percepe într-un întreg, de a le da un sens potrivit trăirilor interioare, de a ne descoperi…

Iată un fragment sugestiv din consemnarea critică a scriitorului Dan Perșa despre mesajul poetic al Atenei Ivanovici:

“Uneori aşteptarea este pesimistă, dar niciodată apăsătoare. Viaţa şi dragostea şi lumina sunt un dar cosmic şi, chiar când nu există o împlinire a aşteptării, viaţa e cuprinsă în aceste bogăţii. Chiar şi întunericul nopţii reuşeşte secreţii, cochilii capabile să apere fiinţa. Poeta, sau sufletul ei, sau imaginea ei poetică, sau eul ei poetic se află în comunicare cu universul. În întregul lui. Noapte şi zi, viaţă şi moarte, eros şi dragoste, întuneric şi lumină, oceane şi păduri, bolta cerească şi aştrii. Iar în univers, sufletul poetei e când un melc, ce-şi ia cochilia din puterile nopţii, când o fiinţă în metamorfoză: „larvă, crisalidă, fluture orb”, ca într-o scară a vieţii, fiecare etapă metamorfică ducând spre tot mai viu, „ca să renasc tot mai vie”.

Pe seama volumului de versuri “Ar fi trebuit să mă cheme Eva” al poetei Atena Ivanovici, sunt sigură, se va scrie mult; critici literari, poeți, scriitori își vor exprima părerea asupra acestei poezii autentice iar noi, cititorii, vom trăi bucuria de a ne regăsi în pagini vii de poezie adevărată…

Felicitări și drum lin poeziei tale, Atena Ivanovici!

/ Rodica Dascălu / 17 februarie 2018 / Bacău /

DSCN5105DSCN5107Atena2DSCN5291DSCN5288

Lasă un răspuns