Să privești în ochi cerul

să îți ningă tăcerea iernii pe gene

să cobori în inima vântului

fără să știi de ce

fără să te întrebi dacă

fără să rupi crusta pământului

din care vor să crească lent

albi ghioceii.

Să îți lipsească acele cuvinte

flori în glastra vie a minții

să cadă cortina peste muzica

albastră a oceanului

să cauți primăvară

și să te găsești

târziu

doar pe tine

înaltul.

Lasă un răspuns