În răstimpul dintre două ploi

vecinul iese cu un covor sub braț

și bătătorul de covoare în mână.

Ploua cu soare

acum jumătate de oră

de parcă razele soarelor

s-ar fi strecurat în inima norilor

și i-ar fi făcut să plângă

cu amintiri.

Eu și sora mea

bătând covoarele

la bara din spatele blocului.

Și ploaia care se încăpățâna să nu vină

să ne întoarcem acasă

cu toate covoarele nebătute

și inimile mici

cât purecii

de vreo bătăiță

ruptă din rai.

Lasă un răspuns