Se făcea că erai
de-o vârstă cu toamna
o zi o frunză
fotografii casante
rafale triste de vânt
smulgând rugăciunea clopotelor
azvărlită hăt departe
în urechea tăcută a pământului.
Poezia poate să ucidă
știi
poate să taie venele cuvântului
să sugrume vaietul îndrăgostitului
să șteargă stelele de pe cerul blestemat
pentru a străluci doar ea
poetul nu contează
doar versul lui
și muza posesivă
răzbunătoare ca o țigancă
cu ochii de foc.
Se făcea că venise toamna
ca un terrarium gol
în care nu cobori
decât pentru a te lovi
cu fruntea de zidul din tine.
A punching finale. 🙂 >-I
I hope it did not hurt too much 🙂