Porțile rămân mereu încuiate
oricât ai bate și ai striga
nu răspunde nimeni.
Afară doar igluuri surâzătoare
înăuntru bate câte o inimă
mai rece decât iarna.
Tăcerea e totul
să mergi înapoi pe firul unui gând
să te îneci într-o lacrimă fără fund
să deșiri celulele trupului tău
ca pe un pulover vechi
să nu rămână decât liniștea
de dinainte de a te fi născut.
Întunecată era noaptea
când însingurarea cuprindea pământul
mai bine erai fulgul de zăpadă
care se întorcea la norul său
cu un S.O.S.
al iernilor pe moarte.
