Porțile rămân mereu încuiate

oricât ai bate și ai striga

nu răspunde nimeni.

Afară doar igluuri surâzătoare

înăuntru bate câte o inimă

mai rece decât iarna.

Tăcerea e totul

să mergi înapoi pe firul unui gând

să te îneci într-o lacrimă fără fund

să deșiri celulele trupului tău

ca pe un pulover vechi

să nu rămână decât liniștea

de dinainte de a te fi născut.

Întunecată era noaptea

când însingurarea cuprindea pământul

mai bine erai fulgul de zăpadă

care se întorcea la norul său

cu un S.O.S.

al iernilor pe moarte.

Lasă un răspuns