Întunericul zâmbea.
Cădeau florile de cireș
cădeau florile de măr
cădeau și stelele deodată cu ele
noaptea nu se mai simțea atât de singură.
Dimineața nu-ți venea să crezi.
Te împiedicai de mormane de flori
și de stele
ștergătoarele nu făceau față să curețe parbrizul
de atâta alb.
Făceai repede un bulgăre seducător
și-l aruncai înspre un tăcut
un plictisit
sau un îngrijorat
cum sunt atâția
dimineața
pe stradă.
Râdeai
și așteptai
să plouă.
