De iarnă

Uitasem să visez așa cum uitasem să fiu când din izbucnirea în râs a norilor a început să ningă. Toată viața aceea copie nereușită a primului vis alunecare pe șuvoiul timpului la izvor o naștere la vărsare o liniște de iarnă întreruptă doar de hohotul de râs al norilor. Un respiro între două veșnicii.  

Read More

De-a v-ați ascunselea

Sunt cea care întreabă norii unde își duc imposibila frumusețe înveșmântată în aburul dimineților fără sfârșit. Sunt cea care își apleacă fruntea în fața gândurilor preschimbate în curcubee. Să visăm spune luna plină la fiecare început de an să visăm cu ochiul deschis privind în vintrele pământului focul de artificii al vieții. Odată m-am jucat de-a v-ați ascunselea cu un înger. Ne găseam mereu unul pe altul eu îi ghiceam…

Read More

Viața are numai zile de azi

  Strigă cineva spre cerul încă verde ca o primăvară. Stelele nu au răspunsuri nici luna nu mai ține minte cum ne țineam de mână ca două flăcări ca două inimi pâlpâind a tăcere. Secundele bat pasul pe loc în noaptea asta cu mașini adormite pe străzi gri albastre negre argintii false culori în coregrafia stinsă a luminii. Viața are numai zile de azi pahare în care îți torni strop…

Read More

Frunze

Nu știu ce să-ți spun despre mine – sunt sub piele tot atât cât sunt și în afară, despre ani – tobogane pe care aluneci fără să te oprești vreodată, despre tăceri – pietre închinate unui Dumnezeu fără inimă. Mă ascund în buzunarul copacului, să nu cad, frunză, să nu mă sfâșie vântul și să mă arunce pradă unei toamne pe care nu o mai recunosc, așa cum nu îmi…

Read More

Necunoscută

Femeia aceea înaltă ca o soprană îmi povestea visul cu brațe lungi îmbrățișând iubiți fără nume, fără chip, doar umeri înalți sprijin pentru tăceri mai grele decât orice cuvânt. Femeia aceea purta rochii subțiri prin care se zărea învelișul moale al sufletului și al cântecelor la care doar timpul vibra când vântul nebun de legat răscolea mătasea toamnelor nesosite încă. Femeia aceea cu chipul prelung nici nu zâmbea, nici nu…

Read More

Îndeajuns

Mai spre după-amiază orașul scoase din pivnița ploii un soare albăstrui. Locuitorii au ieșit încolonați, spectatori absenți, să privească minunea pâlpâitoare ca o lumânare de priveghi. Bucuros de audiență, cerul a lăbărțat instantaneu un curcubeu superb ca trupul unei femei întins în patul iubirii. Cam ca într-o pictură barocă. Frunzele copacilor zornăiau încă în bătaia vântului, mărunțiș verde în buzunarul pământului. Păsările, până atunci tăcute, au apărut de nicăieri strigându-și…

Read More

Înapoi la mine

Nici măcar ploaia nu-mi mai aduce aminte de mine. În urmele pașilor ca niște mici fantome uneori se strânge apa lacuri mișcătoare ce își uită repede începutul și se întorc râzând. Nu știu dacă mai crezi în binecuvântarea ploilor tale eu mi-am ales altă zodie alte constelații îmi poartă numele mă privesc din adâncuri mandala mea e tăcerea.

Read More

Poezia ca o lanternă în ochi

Mai întâi o gândeam în timp ce călcam niște rufe apoi o respiram în timp ce aș fi fumat o țigară cu ochii pierduți pe fereastră numai că m-am lăsat. Intra în plămâni cu o viteză amețitoare se ciocnea de pereți provoca mici cutremure de adâncime smulgea un suspin ceva și era expirată pe vreo bucată de hârtie ca o tuse. Nici nu știu de ce se chema poezie nu…

Read More

”Orașul” Cristinei Ștefan

Recent, a văzut lumina tiparului la editura ATENEUL SCRIITORILOR, volumul de poezii ”Orașul”, al poetei Cristina Ștefan. Membră în Uniunea Scriitorilor din România, filiala Bacău, din anul 2012, scriitoarea are o activitate literară impresionantă și o implicare remarcabilă în viața culturală băcăuană, atât prin cărțile și articolele scrise și publicate cât și prin promovarea tinerilor scriitori sau a celor aflați deja pe calea consacrării. Mediul online este considerat de Cristina…

Read More