O dimineață

Să mai stau puțin în pat. Să țin ochii închiși ca să nu pierd nimic din ce am strâns cu migală zi după zi an după an deceniu după deceniu. Să fiu scoică șlefuind cu migală cu vechea pilă de unghii perla fără trecut și fără viitor a sufletului meu. Fetus, ou, sursă infinită pom înflorit și sămânță piele și mușchi rugăciune și răscoală toate în același timp în sertarul…

Read More

La plimbare

Întunericul nopții e un fel de pleonasm la fel cum și lumina zilei ar trebui să fie unul. Dar și noaptea are lumina ei nu nu e vorba de lună ci de strălucirea aberantă a magnoliei stellata de lângă statuia lui George Bacovia sau de gălbeneala imposibil de înțeles a tufelor de forsythia din parcul catedralei. Întunericul zilei este și el posibil dacă nu mă ții de mână când mergem…

Read More

Inversiune

Umbrele nu au glas mătură pământul mările zidurile cu inima lor. Un fel de selfie fără chip un fel de brațe apucătoare intrigante coboară scări frânte în bucăți scriu și ele poezii în gând visează absurd că ar avea un suflet și ele zac bolnave de tristețe de dor de inimă rea nopțile fără lună. Când se ridică în picioare cei dinainte simt și ei în sfârșit cum tremură pământul…

Read More

Necunoscută

Femeia aceea înaltă ca o soprană îmi povestea visul cu brațe lungi îmbrățișând iubiți fără nume, fără chip, doar umeri înalți sprijin pentru tăceri mai grele decât orice cuvânt. Femeia aceea purta rochii subțiri prin care se zărea învelișul moale al sufletului și al cântecelor la care doar timpul vibra când vântul nebun de legat răscolea mătasea toamnelor nesosite încă. Femeia aceea cu chipul prelung nici nu zâmbea, nici nu…

Read More

Îndeajuns

Mai spre după-amiază orașul scoase din pivnița ploii un soare albăstrui. Locuitorii au ieșit încolonați, spectatori absenți, să privească minunea pâlpâitoare ca o lumânare de priveghi. Bucuros de audiență, cerul a lăbărțat instantaneu un curcubeu superb ca trupul unei femei întins în patul iubirii. Cam ca într-o pictură barocă. Frunzele copacilor zornăiau încă în bătaia vântului, mărunțiș verde în buzunarul pământului. Păsările, până atunci tăcute, au apărut de nicăieri strigându-și…

Read More

Înapoi la mine

Nici măcar ploaia nu-mi mai aduce aminte de mine. În urmele pașilor ca niște mici fantome uneori se strânge apa lacuri mișcătoare ce își uită repede începutul și se întorc râzând. Nu știu dacă mai crezi în binecuvântarea ploilor tale eu mi-am ales altă zodie alte constelații îmi poartă numele mă privesc din adâncuri mandala mea e tăcerea.

Read More

Poezia ca o lanternă în ochi

Mai întâi o gândeam în timp ce călcam niște rufe apoi o respiram cu ochii pierduți pe fereastră Intra în plămâni cu o viteză amețitoare se ciocnea de pereți provoca mici cutremure de adâncime smulgea un suspin și era expirată pe vreo bucată de hârtie ca o tuse. Nici nu știu de ce se chema poezie nu era deloc simandicoasă nu spunea povești nu te ținea prea mult de vorbă…

Read More

”Orașul” Cristinei Ștefan

Recent, a văzut lumina tiparului la editura ATENEUL SCRIITORILOR, volumul de poezii ”Orașul”, al poetei Cristina Ștefan. Membră în Uniunea Scriitorilor din România, filiala Bacău, din anul 2012, scriitoarea are o activitate literară impresionantă și o implicare remarcabilă în viața culturală băcăuană, atât prin cărțile și articolele scrise și publicate cât și prin promovarea tinerilor scriitori sau a celor aflați deja pe calea consacrării. Mediul online este considerat de Cristina…

Read More