Colind

Mai plouă încă prin chakra verde a pământului. Suflete înfofolite în alb își așteaptă înălțarea din palmele calde ale copiilor. De la tribuna vieții plutitoare ca un pachebot se aud doar glasuri fără inimă. Culegătorii de cuvinte deapănă amintiri vinovate despre naufragiul viselor despre izbânda trupurilor despre seminția uitată a iubirii. Noi însă suntem doi copaci cu inimile legate la ochi așteptând îmbrățișați Crăciunul.

Read More

Să fiu tu

Nu are niciun rost să fiu în continuare eu. Ar fi de bun simț să fiu tu cel care îmi adună în palmă lacrimile aurii cel care îmi șterge rujul violet cu buzele sale cel care își scaldă degetele în părul mereu rotund. Să fiu tu când miros a iarnă când îmi caut șosetele rătăcite prin așternuturi când mă învelesc cu brațele noastre lungi ca niște ancore. Ți-aș aduce aminte…

Read More

Răzbunare

O seară goală ca un ce mai faci nerostit. Un ghem în stomac ca un prea puțin sau un prea mult. O toamnă rănită de soare ca de o spadă cu tăișul de foc, dansând cu inima frunzelor înainte de întâlnirea sacră cu pământul. Un cuvânt care încetează să mai creadă în viața de apoi. Aici ori niciodată. Nimeni nu știe mai bine ca tine să fie fericit. Să umple…

Read More

Frunze

Nu știu ce să-ți spun despre mine – sunt sub piele tot atât cât sunt și în afară, despre ani – tobogane pe care aluneci fără să te oprești vreodată, despre tăceri – pietre închinate unui Dumnezeu fără inimă. Mă ascund în buzunarul copacului, să nu cad, frunză, să nu mă sfâșie vântul și să mă arunce pradă unei toamne pe care nu o mai recunosc, așa cum nu îmi…

Read More

Sentință

Ești făcut pentru viață asemeni unui Dumnezeu aspirant la veșnicia fiecărei clipe. Era timpul copilăriei mai este și acum fiecare bucată de viață are copilăria ei caldă ca atunci când ești făcut pentru a crește din atât de puțin. Miroși a proaspăt și a înger miroși a bine și a frumos. Ești făcut pentru viață tremurul zvăpăiat din stomac încearcă să-ți aducă aminte reîndrăznirea iubirii sentința ta pe viața fără…

Read More

Nici măcar toamnă

În așteptarea frigului mă metamorfozez în albie. Apele mele vor mai curge încă, vor fredona melodia respirărilor tăcute, a umilinței frunzelor obligate să cadă încet, spiralat, de o frumusețe fără demnitate și fără cusur. Ascult cu inima strigătul izvoarelor care mă vor întoarsă din drum, mă vor din nou copilă/subțire ca o creangă de alun, copilă/degete lungi, păr cârlionțat, copilă/cum n-o să mai fiu decât în ziua morții. Dar mâine…

Read More

Destine

Ne îndeletniceam cu umplerea golurilor din noi. Uneori foloseam vorbe puține pentru a ne ierta făceam noduri strânse între ce-a fost și ce va fi alergam la răscruce de drumuri doar ca să ne privim pașii pierduți. Alteori orbecăiam prin întuneric ca prin lumină dragostea ne era mai grea decât durerea.

Read More

Ce bine că tăceam

Ce bine că tăceam când tăvălugul apusului trecea peste trupurile noastre mai reci decât ochiul neted al lunii. Țineam și noi ochii închiși orice tremurat de gene ar fi sugrumat pietrele adânci ale gândului ar fi pornit furtuni în paharul cu apă din care beau însetate umbrele noastre. Să mai poți suporta mângâierea fără să devii cântec fără să devii noapte fără să mori a nu știu câta oară otrăvit…

Read More