Sanctuar

Într-o epidemie de tăcere nu poți decât să torni temelie acelui pustiu din inima ta când heruvimi zeloși spală păcatul de moarte al clipelor netrăite lebede sub un pod trivial pe apele nesătule ale timpului.   Doar lampa stricată a unui aladin ne mai poate salva foamea de iubire călăuza unui suflet demachiat de gelozia uitării de sine.   Indiferența nici nu ne mai ține minte.  

Read More

Necunoscută

Femeia aceea înaltă ca o soprană îmi povestea visul cu brațe lungi îmbrățișând iubiți fără nume, fără chip, doar umeri înalți sprijin pentru tăceri mai grele decât orice cuvânt. Femeia aceea purta rochii subțiri prin care se zărea învelișul moale al sufletului și al cântecelor la care doar timpul vibra când vântul nebun de legat răscolea mătasea toamnelor nesosite încă. Femeia aceea cu chipul prelung nici nu zâmbea, nici nu…

Read More

Alb și negru

La urgențe vin îngeri albi și îngeri negri precum sarea și piperul bucatelor dintâi. Vin sprijiniți de umeri care oftează de inimi care oftează de coaste care oftează atele improvizate sufletelor gri. Participă entuziaști la trierea visurilor aproape plutind deasupra tărgilor perfect echipate pentru fiecare destin. Se ascund sub scaune și chicotesc mărunt dacă nu-i vezi îi auzi dacă nu-i auzi îi simți zornăindu-și monedele  de pariu ăsta scapă s-o…

Read More

Ultimul sărut

Privesc dincolo de tăcerea leilor dormitând în savană. Căldura amiezii mângâie cu roșul flăcărilor creștetul aplecat al anilor pe care i-am uitat. Cine să-mi mai aducă aminte de mine, dacă Iubito lipsește din vocabularul viilor. Doar morții îl mai aud cu ultima picătură de sânge străbătând cerurile. Doar morții își mai strigă astfel pașii rătăciți printre nori, cu zâmbetul pe buzele strivite de sărutul celor rămași. Numele meu se confundă…

Read More

Destin

O inimă în care nu poți îngropa emoții adânci nesemnificative ca un picior de miriapod nici n-ar trebui să existe. Iubire tenace și gâlgâitoare foșnet de rochie tăcută rimelul fluture peste ochiul petală ca și cum n-ar fi fost ca și cum niciodată. Atâtea destine doar prin poezii. Unde erai tu inimă când.  

Read More

Închinare

Nici măcar nu mă completezi, ești parte din mine la fel ca smalțul dinților, ca onduleurile părului, ca bronzul de vară al pielii și paloarea rece a iernilor. Dacă aș ști cine ești, te-aș culege din așternuturile fierbinți și te-aș lua cu mine în toată aiureala gândurilor, să-mi fii culoare în liniștea de clinchet a inimii, să-mi fii piatră de temelie visurilor ce le voi înălța din nisipul unor plaje…

Read More

Crisalidă

Poate că mâine n-am să te mai recunosc. E noapte între noi. Ne ascundem fiecare în visele celuilalt, până nu mai găsim drumul înapoi. Firmiturile din pâinea trecerii noastre și-au pierdut puterile, nu ne mai cheamă spre răsărit, au făcut pact cu apusul, să nu dea oboseala inimii de gol. E încă bine și e încă rău, scriu încet, cuvânt după cuvânt, gândesc pentru a uita să simt, lepăd cămăși…

Read More

Romanul ”Contele de Madeira” – spiritualitate, artă, frumusețe

Când îți cade în mână o carte excepțională, una care se mulează perfect pe sufletul și trăirile tale, o citești de mai multe ori. Așa mi s-a întâmplat după ce, la ultima întâlnire a Serilor Literare de la Atelier, am cunoscut-o pe Elisabeta Iosif și am avut privilegiul de a primi un exemplar din romanul ”Contele de Madeira”. Mi-a fost clar de la început că o singură lectură nu-mi va…

Read More