Viața aceea

ca un râu cu maluri adânci

ca un cer cu glas de soprană

aș fi vrut să fie a mea

copac cu rădăcinile înfipte în nori

și ramuri rătăcind pe străzile grele .

Poate că ne-am fi întâlnit atunci

fără să ne recunoaștem zâmbetul agil

fericirea e doar în reclame

niciodată să nu ceri atât de mult

de la o singură viață.

Orice ar fi urmează-ți visul

spune copilul de șase ani

el nu știe că visele nu există

la granița dintre ieri și azi

mâine poate voi fi cineva

un nume, un chip, un cuvânt

o răscoală a sângelui în venele tăcute

poate voi crește în mine

sâmbure adus de furtună.

Crede-mă pe cuvânt

începând de azi

nu mai are rost să salvezi infinitul.

imagine de aici

Lasă un răspuns